EximBank va deveni banca agricultorilor

eximbankEximbank, banca de export-import a României, va fi transformată în bancă specială pentru proiectele finanțate cu fonduri europene nerambursabile. Adică bancă pentru agricultori.

“S-a semnat memorandumul, a semnat și Guvernul pentru transformarea Eximbank într-o bancă de dezvoltare pentru proiectele de fonduri europene”, a declarat George Turtoi, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, cu ocazia lansării Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

Banca va ușura accesul la credite al fermierilor și, în plus, le va și garanta.

EximBank va deveni banca agricultorilor

“Este un lucru pe care nicio altă bancă nu îl putea face până acum pentru că nu avea posibilitatea legală. Acum, cele două facilități (acordarea de credite și garantarea acestor credite n. a.) vin în tandem în aceeași entitate. Sper să devină funcțională cât de curând, acum se lucrează la proceduri, la reorganizare, dar mai mult ca sigur, până la sfârșitul acestui an va fi pe picioare”, a promis secretarul de stat.

Legat de acest subiect, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, declara recent că în perioada mai-iunie ar putea fi finalizat cadrul instituțional în baza căruia va funcționa o astfel de bancă.

 

Sursa: www.recolta.eu

 

This entry was posted in Financiar, Finantari si credite and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *