Hambarele sunt pline, buzunarele… goale!

fermieriSecerișul este în toi! De îndată ce își adună roadele muncii de pe câmp, agricultorii români se gândesc la valorificarea lor. La o primă evaluare, recoltele în cantități satisfăcătoare nu par a avea prețuri pe măsura costurilor de producție

“Anul a fost mănos și producțiile sunt bune”, spun agricultorii, prețurile însă… îi dezamăgesc din nou. Dar să vedem cum decurge campania de recoltare și cu ce rezultate.

ARGEȘ
Umiditatea a afectat recolta

Chiar dacă ploile le-au întrerupt din când în când lucrările, agricultorii din județul Argeș au profitat de fiecare fereastră bună de lucru și sunt deja la final cu recoltarea orzului. Aceștia au obținut producții de până la 4.000 kilograme la hectar. Societatea agricolă Ceresi Mirosi aflată în sudul județului Argeș a avut însămânțate 140 ha cu orz. Pe cele 120 de hectare recoltate până la data discuției noastre (25 iunie a.c.), cultura a fost afectată de excesul de umiditate în proporție de 20-25%.

„Cu toate acestea, pe suprafața recoltată, producția medie se apropie de 4.000 kilograme la hectar, dar sunt sole mai bune, unde s-a depășit 5 tone/ha”, ne-a declarat Mihai Ion, președintele SA Ceresi Mirosi. Fermierul speră ca pe celelalte 20 de hectare rămase, unde are cultivat un soi tardiv și o așezare mai bună pe teren, să crească producția medie la hectar. „Am recoltat cu indici de calitate destul de buni: umiditate sub 14% și greutate hectolitrică 55-60. Față de cheltuielile pe care le-am făcut, prețul obținut la valorificare este destul de mic, abia dacă adăugăm și subvenția, probabil că vom ieși pe zero”, a explicat Mihai Ion.

La data discuției noastre, fermierul ne spunea că la 6 iulie va începe recoltarea rapiței și a grâului, dacă vremea permite.

 

BUZĂU
Producții mai mici cu 20%

Și în județul Buzău campania agricolă se desfășoară cu sincope din cauza precipitațiilor. Per ansamblu, după recoltarea a aproximativ 30% din suprafață, producțiile erau cu circa 20% mai mici față de anul agricol trecut. „Este o campanie atipică, culturile arată foarte bine, dar din cauza condițiilor meteorologice, producțiile medii obținute până în prezent sunt cu circa 20 de procente mai mici decât în anul precedent”, a declarat Daniela Stan, purtătorul de cuvânt al Direcției Agricole Județene Buzău.

La grâu, după recoltarea a 10.000 de hectare din cele 64.000 de hectare cultivate la nivelul județului, producția medie a fost de 2.550 kg/ha, la orz de 2.150 kg/ha, după recoltarea a 70% din suprafață, iar la rapiță, de 2.350 kg/ha, pe 60% din suprafața însămânțată. „Trebuie să luăm în considerare și calamitarea totală sau parțială în această primăvară a 5.000 de hectare, din cauza băltirilor, a grindinii și a vânturilor puternice”, a precizat Daniela Stan pentru Agerpres.

În județul Buzău, în campania agricolă de vară vor fi recoltate circa 100.000 ha, din care 64.000 ha cultivate cu grâu, 13.850 ha cu rapiță și 13.500 ha cu orzoaică.

 

OLT
Orzul a dat 3,5 tone la hectar

Recolta medie la culturile de cereale și de rapiță, obținută în acest an în exploatațiile din județul Olt, este mai mare față de anii anteriori, însă prețurile sunt mici și ar putea pune fermierii în situația de a nu-și acoperi costurile, consideră Dan Bărăgan – șeful Direcției Agricole Județene (DAJ) Olt. Potrivit acestuia, la începutul lunii iulie treieratul orzului era aproape de finalizare și începuse recoltarea grâului și a rapiței, producțiile fiind de până la cinci tone pe hectar la orz și grâu și până la trei tone și jumătate pe hectar la rapiță.

“Recoltarea orzului este aproape finalizată, s-a recoltat pe o suprafață de 16.000 hectare cu o producție medie de 3,5 tone pe hectar. Fermierii au început să recolteze și rapița și grâul și ar putea încheia campania de recoltare a grâului în următoarele trei săptămâni dacă vremea va permite acest lucru”, a spus Bărăgan, pentru Agerpres. Șeful DAJ Olt a adăugat că rapița a fost recoltată pe o suprafață de 2.500 hectare, cu producții între două și trei tone, iar grâul, pe o suprafață de 10.000 hectare, cu o producție medie de 3,5 tone/ha.

Prețurile nu acoperă costurile

în opinia lui Dan Bărăgan, producțiile sunt mai mari decât cele obținute anul trecut, și chiar față de media ultimilor trei ani, iar calitatea recoltelor este “acceptabilă”. Ploile frecvente însă, încurcă fermierii. “Din cauza ploilor din ultimele săptămâni unii fermieri au intrat să recolteze chiar dacă a fost terenul mai moale și cu umiditate în cultură. în trei săptămâni se poate încheia recoltarea grâului. Depinde și de vreme, de cât va ploua”, a spus șeful DAJ Olt. Potrivit acestuia, o mare parte din cantitatea de cereale obținută anul acesta fost deja preluată de marii comercianți, semn că recoltele sunt corespunzătoare calitativ. Cu toate acestea, prețurile oferite nu depășesc la orz – 60 de bani pe kilogram, la grâu – 70 de bani pe kilogram și la rapiță – 1,4 lei pe kilogram, prea mici pentru a acoperi costurile de producție.

 

TELEORMAN
Grâul se vinde cu 0,62 lei/kg

Dacă de regulă erau primii la recoltat, de această dată fermierii din județul sudic Teleorman au fost ținuți pe loc de ploile frecvente. “Din cele aproximativ 700 de hectare de grâu cultivate, nu am recoltat mare lucru până la 5 iulie, poate nici 5% din cât avem programat, din cauza ploilor. Rapiță am pe 250 de hectare, am încercat să recoltez, dar nu s-a putut, s-a menținut verde”, ne-a declarat Nicolae Petculescu, -din localitatea Băbăița.

Întrucât în săptămâna 7-13 iulie s-a anunțat vreme bună pentru doar două zile, pentru a profita de fiecare ceas bun de recoltat, fermierul va intra în lan din zori și până în seară.
Nicolae Petculescu se vede nevoit să vândă recolta acum, chiar dacă prețurile sunt cu mult sub așteptări. “Pentru că nu avem condiții de depozitare, vom vinde recolta la prețurile astea foarte mici. Grâul se dă cu 0,58-0,62 lei/kg, în funcție și de calitate, primim 62 de bani pe kilogram dacă grâul este foarte bun, dar nu prea mai este grâu foarte bun, pentru că a fost afectat de umiditate”, a precizat fermierul teleormănean.

 

BOTOȘANI
Producem scump, vindem ieftin

Și în județele din nord-estul țării s-a dat startul la treieratul grâului. În timp ce își pun recolta la adăpost, fermierii socotesc rentabilitatea muncii lor. “De ieri am început a recolta orzul. Producțiile ar fi foarte bune, trecem de 5.000 kg/ha, dar prețurile sunt descurajante. La orz oferta este de 570 lei/tonă, mai puțin decât anul trecut. La grâu nu a început recoltarea și încă nu sunt avansate prețurile, iar la rapiță prețul este mai mic cu circa 20% decât anul trecut. Nu știu ce se întâmplă în țara asta, dar la toate crește prețul: inputuri, transport… etc., toată lumea vrea mai mulți bani și noi vindem tot mai ieftin. Chiar am făcut o statistică, și în 2004 orzul era 50 bani/kg, dar cât era motorina atunci, cât erau costurile, cât inputurile…

Anul trecut, deși la cereale a fost prețul mic, la rapiță s-a menținut la 1,5 lei/kg, dar acum se anunță sub 1,3 lei/kg. Dacă stăm să socotim, la tot ce cumpărăm noi crește prețul: îngrășămintele se scumpesc pentru că se ridică prețul gazului, motorina la fel, pentru că bagă Ponta accize suplimentare, salariul minim pe economie a crescut și de acum cresc iar toate celelalte, dar noi…, noi vindem tot mai ieftin”, ne-a spus dezamăgit Doru Andrici, președintele Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice din județul Botoșani.

Acesta are de gând să depoziteze recolta, cel puțin în primă fază. “Nu putem să stăm cu ea pe stoc decât până la 31 iulie, când vin termenele de achitat inputurile luate cu plata la recoltare”, a precizat Andrici.

Nu-i treaba fermierului să integreze producția!

Reprezentantul agricultorilor este de părere că deși se promovează ideea de a produce și de a procesa în ograda proprie, “nu-i rostul fermierului să integreze producția! Se face propagandă ca să își facă fiecare investiție în silozuri, magazie, nu mai știu ce, ca să fii dator la bănci o sută de ani. Rostul fermierului este să producă mult și de calitate. De restul să se ocupe depozitarii, comercianții și procesatorii! Nu e în grija fermierului silozul, moara, brutăria și magazinul de pâine. Dacă ne uităm în Vest, fiecare are segmentul lui, se ocupă de el și face treabă bună. Dacă noi vrem să facem zece lucruri, niciodată nu vom reuși să le facem pe toate bune. Rolul fermierului este să gândească tehnologii și să facă producție multă și bună. Dacă le faci pe toate, nu mai ești fermier”, a argumentat Doru Andrici.

 

EXPORTĂM GRÂU CU 252 DOLARI/TONĂ

În luna august a acestui an, România livrează Egiptului 120.000 de tone de grâu. Prețul de achiziție este de circa 252 dolari/tonă, ținând cont de faptul că tranzacția a fost încheiată în a doua jumătate a lunii iunie. Potrivit unui raport al GASC (General Authority of Supply Commodities) dat Comisiei Europene, tot în august și Rusia va livra Egiptului 60.000 tone de grâu, iar Turciei 125.000 de tone, prețul variind între 264 și 284 de dolari pe tonă. Cel mai scump grâu va fi livrat de Serbia către Turcia, circa 25.000 tone la prețul de 293,48 dolari/tonă. Potrivit raportului, din regiunea Marea Neagră va mai pleca grâu către Tunisia și Pakistan, cu livrare până în luna octombrie.

Sursa: www.revista-ferma.ro

This entry was posted in Analize de piata, Culturi vegetale, Financiar and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *